Eterna neştiinţă omenească
E cea prin care crezul se sfinţeşte,
O las în zori ca ea să mă trezească
Şi te îndemn cu tot ce am: iubeşte!
Nu înţelege cele ne-nţelese,
Să nu distrugi misterul nevăzut
Şi fii aşa, aşa cum ştii şi-ţi iese,
Precum erai atunci cînd te-am crezut.
Priveşte cerul iarăşi renăscut
În braţul meu ce arde-n aşteptare,
Adapă-mi sufletul secat şi nevăzut,
Din buza ta dă-mi miere şi salvare.
Eterna neştiinţă omenească
E cea prin care crezul se sfinţeşte,
Iubirea învăţată să iubească,
Prin jertfă niciodată oboseşte.
13 februarie 2012
Supă de ciuperci 